Spre deosebire de alte sisteme informatice, în implementarea soluțiilor ERP succesul sau eșecul sunt determinate în mai mare măsură de factorul uman decât de performanța tehnologică.

Știți deja că ERP nu înseamnă că vă creați un robot care să vă gestioneze afacerea, ci că standardizați și compatibilizați fluxurile de informații, că asigurați conlucrarea fluentă între departamente și astfel să beneficiați de o vedere de ansamblu rapidă și detaliată asupra afacerii. Dar în departamente lucrează oameni. Trebuie să țineți cont că firea umană este prin natura ei refractară la schimbare și tinde să prefere potecile deja bătătorite. Ca să facă efortul de a adera la schimbare, oamenii trebuie să înțeleagă faptul că progresul urmărit se va reflecta și în viața lor profesională, nu doar în cifre. De asemenea, sistemul informatic în sine nu-i va face mai cooperanți pe aceia care nu se înțeleg unii cu alții în birou.

Persoanele-cheie din top management (și chiar middle management) vor avea de adoptat și de pus în practică decizii importante: vor trebui să integreze in avans noul proces în cultura organizației și să motiveze toți oamenii să susțină schimbarea atât la nivel individual, cât și în echipă, până la nivel interdepartamental. De-abia apoi va urma instruirea cu privire la utilizarea concretă a sistemului. Sună complicat? De aceea aveți nevoie de un expert care să vă îndrume la nevoie și să vă asiste pas cu pas.

Statistic, peste 50% din implementările ERP nu respectă parametrii inițiali (mai ales timp și buget) și nu dau rezultatele scontate. Din 2004, când ne-am început activitatea de consultanță, am fost implicați în suficiente proiecte cât să constatăm că lipsa de randament se manifestă fără excepție acolo unde organizația nu a fost pregătită pentru schimbare, iar managerii nu au nivelat terenul pentru cooperare între toți factorii-cheie. Din experiența în teren, am fi putut scrie o carte, dar n-ar fi fost utilă nimănui, fiindcă nu există două companii la fel și nici două departamente la fel. O implementare de ERP este un mix de oameni, procese și software în proporții unice. De aceea, pentru a veni în sprijinul organizațiilor, am dezvoltat un serviciu de Executive Coaching specializat, ce oferă servicii personalizate, pas cu pas. Este un serviciu unic în România, de mare folos companiilor care opteaza pentru implementarea unui sistem ERP.